• Home
  • Despre noi
  • Review-uri
  • Contact
  •  

    Bagajul de calatorie. Sfaturi utile

    Calatoriile si vacantele sunt pentru majoritatea dintre noi un motiv de reala incantare.

    Dar entuziasmul initial e de multe ori umbrit de grija bagajelor. In timp ce pentru unii calatori pregatitul bagajelor face parte din ritualul magic al calatoriilor, pentru altii se dovedeste a fi o corvoada.

    In articolul de astazi venim in ajutor cu cateva sfaturi de baza pentru pregatirea bagajului de calatorie. :)

     

    Realizati din timp, o scurta lista cu lucrurile pe care planuiti sa le luati in calatorie. Va recomandam sa le grupati pe urmatoarele categorii:

    -         Bani, acte, documente

    -         Trusa medicala de calatorie

    -         Imbracaminte, incaltaminte si alte accesorii

    -         Accesorii pentru igiena personala

    -         Tehnologie (telefon, laptop, camera de filmat, aparat foto etc.)

    -         Alte accesorii (de exemplu carti, jocuri sau alte lucruri de care aveti nevoie, personalizate in functie de destinatia calatoriei)

    Pasul 1 este sa alegem modalitatea potrivita de a impacheta lucrurile in functie de bagajul pe care il avem la dispozitie. Chiar daca riscam sa ajungem la destinatie cu hainele sifonate, metoda cea mai potrivita (in special daca avem un rucsac de spate, cu o capacitate mai mica) consta in rularea hainelor de jos in sus (cu conditia ca manecile bluzelor sa fi fost impaturite in prealabil). O idee prin care puteti evita partial sifonarea e sa rulati hainele si sa le inveliti in hartie. O a doua metoda eficienta in economisirea spatiului din bagaj e impaturirea hainelor pe  categorii, doua cate doua (ex. 2 perechi de pantaloni, 2 bluze etc).

    Pentru hainele de seara sau cele din materiale mai delicate fie alegeti sa le impachetati separat, fie le introduceti in bagaj in pungi separate.

    Nu uitati:

    -         Sa plasati actele, banii si alte bunuri de valoare in locuri separate. Ideal e sa folositi geanta sau bagajul de mana si sa va asigurati ca au buzunarele potrivite, dar pentru orice siguranta plasati si o suma mai mica in celelalte bagaje, pentru a o avea la indemana in cazul in care pierdeti sau vi se fura geanta de mana.

    -         Folositi sticlute mici pentru a transporta o parte din cosmetice si pentru a va usura astfel bagajul si aranjati-le in pungi sau cutii speciale, evitand astfel scurgerea continutului. Aceasta metoda nu functioneaza insa in cazul transportului cu avionul, datorita restrictiilor existente.

    -         Daca zburati cu avionul si calatoriti cu un prieten/prietena, ideal e sa impartiti hainele pe jumatate, in fiecare valiza, pentru a evita astfel neplacerile cauzate de pierderea bagajului in care aveati toata imbracamintea. Informati-va in prealabil cu privire la taxa de bagaj, fie de la compania aeriana, fie de la cea de turism.

    -         Daca utilizati o valiza care nu e compartimentata, puteti improviza compartimente cu 2 sau 3 cartoane care sa separe astfel zonele dorite.

    -         Daca transportati mai multe carti in bagaj, evitati sa le puneti in teanc, una peste cealalta, ci mai bine imprastiati-le in interiorul valizei, pentru a economisi astfel spatiu.

    -         Sa aveti la indemana medicamentele, actele, banii si alte gadget-uri utile (telefon) in caz de urgenta.

    -         Daca aveti o valiza cu cifru, evitati sa il folositi decat in situatii de stricta necesitate, pentru a nu risca sa ramaneti in timpul calatoriei, cu valiza blocata.

    Spor si inspiratie la impachetat!

    Sursa imagine

     

    Lasă un răspuns