• Home
  • Despre noi
  • Review-uri
  • Contact
  •  

    Restaurant Bulevard (review)

    decembrie 15th, 2011

    Am gandit categoria “Recomandari locale” pentru acest blog pentru a va veni in ajutor. In aceasta categorie gasiti recomandari de restaurante, cluburi, obiective turistice sau evenimente interesante care se petrec in Deva, in Hunedoara sau in zonele apropiate.

    Dupa o plimbare lunga si relaxanta prin Castelul Corvinilor din Hunedoara si cel putin 100 de fotografii mai tarziu, incepe sa vi se faca foame.  Cel mai probabil va aflati acolo in calitate de turisti si implicit necunoscatori ai zonei..asa ca intrebarea apare cu o usoara teama: “Si noi unde mancam?”.

    Va oferim o sugestie pentru o masa delicioasa dupa o vizita a fascinantului castel din Hunedoara. Intamplarea a facut ca intr-o mini excursie de-a noastra sa ajungem la Restaurantul Bulevard.

    Am apreciat inca de la intrare faptul ca separarea intre zona pentru nefumatori si cea pentru fumatori era cat se poate de clara. In stanga o camera speciala pentru nefumatori, iar in dreapta cea pentru cei care vor sa si fumeze intre felurile de mancare. Este amenajat simplu si elegant si ne-a placut mult si muzica (Al Bano & Romina Power ne-au trezit amintirile).

    Am primit in scurt timp si meniul, nu foarte bogat, dar cu feluri de mancare interesante, fara un specific anume. Minusul experientei pana in acest punct, dar si de acum incolo a fost chelnerita care ne-a servit. Nu stia foarte multe despre felurile de mancare din meniu si nu parea in dispozitia necesara incat sa faca drumul pana la bucatarie si sa revina cu detalii.

    Trecand peste acest aspect mancarea a fost foarte buna. Am comandat supa crema de ciuperci in pituta (vi-o recomandam cu caldura pentru ca a fost excelenta!), gnocchi quatro formaggi (foarte bune si acestea), pui in sos gorgonzola si cu smochine (sosul era delicios!), iar la desert creme brulee (nu a fost chiar ce ne-am asteptat) si ceva asemanator cu chocolate lava cake cu inghetata.

    Concluzia noastra: vi-l recomandam daca va aflati in Hunedoara si nu stiti unde sa va opriti pentru a lua masa. Am descoperit restaurantul si pe Facebook si in descriere este specificat faptul ca restaurantul are 4*. Mancarea este grozava intr-adevar, dar mai au de lucrat la capitolul “Servicii”. Sau poate am nimerit noi la cine nu trebuia :)

    Ati fost vreodata la Restaurantul Bulevard? Daca da, cum vi s-a parut?

    Contact

    Adresa : Hunedoara, Strada Romanilor, nr 42

    Rezervari: 0354 80 06 66

     Google Maps 

    Facebook

    Orar* (de pe cartea de vizita pe care am primit-o)

    Luni – Joi -> 9:00 – 23:00

    Vineri – Sambata -> 9:00 – 23:30

    Duminica -> 9:00- 23:00